Noua Normalitate in Pandemie

Noua normalitate


Articol scris de Dr. Ec. George Ogrinja – Director Supply Chain, Profesor asociat Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, ASE Bucuresti.

Aceasta serie de articole prezinta cateva strategii de adaptare a supply chain-ului la “noua normalitate”. Aplicate corect, acestea va pot ajuta sa gestionati provocarile actuale, dinamice si imprevizibile.

Efectele pandemiei si Noua Normalitate

Avand in vedere schimbarile fara precedent in modul nostru de a trai, incertitudinile referitoare la raspandirea infectiei COVID-19 si la finalizarea campaniei de vaccinare, in prezent se vorbeste din ce in ce mai mult despre starea de “noua normalitate”.

Ce este starea de „noua normalitate” in lantul de aprovizionare – distributie?


In domeniul supply chain (aprovizionare-distributie), raspunsul este dat de schimbarile rapide ale comportamentului de cumparare al oamenilor: de la cumparaturile offline in vrac la cumparaturile online. Practic, oamenii si-au schimbat intregul comportament cu privire la ce, cand, cum si in ce cantitate cumpara.

Cererea

Consumul a fost suprimat deoarece consumatorii sunt constransi de restrictii, frica de contaminare si / sau pierderea locurilor de munca.

Oferta

Intreruperea productiei, a circulatiei marfurilor si a persoanelor din intreaga lume a redus dramatic capacitatea lanturilor globale de aprovizionare.

Companiile de productie si distributie au fost nevoite:

Sa faca fata deficitului de bunuri, scaderii consumului in anumite industrii, dar si cresterii exponentiale in altele.

Sa adapteze strategiile de supply chain pe masura ce comportamentele consumatorilor s-au schimbat.

Exista multe provocari care pot modela sau redefini “noua normalitate” in lantul de aprovizionare:


Deficitul de materii prime, materiale, produse finite

Probleme legate de fluxurile de numerar

Oprirea productiei

Probleme de calitate

Probleme in livrarile de produse

Presiuni legate de cost si profit

Lipsa cererii si a ofertei


Analiza generala a impactului COVID-19 asupra businessului

Pandemia a lovit in mod diferentiat sectoarele economice, impactul fiind diferit inclusiv de la o etapa la alta:

Economia in etapa LockDown / “Stati Acasa”

Cererea a fost in crestere in industria de retail la produsele zilnice esentiale si de baza, cum ar fi: alimentele si bauturile, produsele de ingrijire personala si sanatate, produsele de bricolaj, articole de protectie medicale etc.

Economia in etapa Refacere/Recuperare

Companiile care au inteles noile modele de comportament ale consumatorilor si aveau deja implementate procese colaborative in modele de supply chain Lean-Agile (eficienta si flexibilitate) s-au concentrat rapid pe: reevaluarea raportului stocuri-vanzari, schimbari majore in strategia de afaceri, accelerarea transformarilor digitale, reevaluarea strategiilor de aprovizionare-distributie si elaborarea unui plan de rezilienta pentru adaptarea la „noua normalitate”.

De la virusul sanitar COVID-19 la virusul economic E-COVID-19 – simptome diferite pentru domenii de activitate diferite

Graficul alaturat ofera o imagine globala asupra modului diferentiat (pozitiv/negativ) in care COVID-19 a afectat diverse sectoare economice, strategiile de afaceri si Supply Chain.

Analiza generala a impactului COVID 19 asupra businessului companiilor

Schimbari efectuate de companii in strategia lor de afaceri:

Fiecare companie, fara a ignora cererea si oferta actuala din piata, cunoscandu-si vulnerabilitatea in functie de sectorul economic din care face parte, si-a redefinit strategia de afaceri.

01

Redefinirea portofoliului de produse – retragerea anumitor produse, introducerea de noi produse

Industria automobilelor – Au inceput sa produca pe unele linii de fabricatie ventilatoare necesare sectiilor UTI, combinezoane, masti de fata si alte echipamente de protectie sanitara.

Industria textila, imbracaminte, piele si incaltaminte – locul costumelor de business a fost luat de echipamente sportive sau costume-pijama realizate din materiale foarte comode, iar pantofii business au fost inlocuiti de pantofii cu talpa comoda, utili pentru plimbari sport.

Firmele en-gros de distributie – au renuntat la vanzarile de produse neesentiale, aducand in oferta lor produse de protectie si echipamente medicale, teste RT-PCR, dar si produse IT&C pentru telemunca, alimente, televizoare si sisteme audio, produse de ingrijire personala si sanatate, electrocasinice mici, produse pentru casa, bricolaj, jucarii si articole pentru copii.

02

Accelerarea serviciilor 3PL de transport si depozitare in cadrul centrelor de distributie/fulfillment

Furnizorii de servicii 3PL au trebuit sa raspunda provocarilor impuse de masurile de distantare sociala, care au limitat flexibilitatea si modul zilnic de a face fata prin sharing de resurse.

Cei care au oferit servicii de depozitare multi-user pentru marfurile non-palet au migrat catre zona de operatiuni logistice complexe si au acoperit o anumita nisa.

Depozitele au pivotat rapid catre servicii de ecommerce fulfillment si omnichannel fulfillment (comenzi primite prin mai multe canale de cumparare).

Depozitele multi-user au permis rotirea resurselor intre diverse proiecte/contracte ale clientilor.

03

Extinderea agresiva a pietelor de desfacere catre mediul online – Magazinul de proximitate a devenit magazinul ONLINE

“Companiile care aveau deja canale de vanzari online, care foloseau digitalizarea in activitatea lor (telemunca) au beneficiat de avantajele net superioare ale mobilitatii virtuale la momentul declansarii pandemiei”.

Investitia in comertul electronic in cazul lanturilor de magazine traditionale (fizice).

Cresterea volumului tranzactiilor.

Largirea segmentelor de consumatori (orientarea catre online a persoanelor mai in varsta).

Dezvoltarea portofoliului de produse (alimente, preparate alimentare etc.).

Inovarea lantului de aprovizionare si a strategiilor logistice cu noi tehnologii si solutii.

Ai citit Articolul 1 din Seria “Noua normalitate in pandemie”

Aceasta serie este formata din patru articole ce prezinta cateva strategii eficiente de adaptare a supply chain-ului la “noua normalitate”. In articolul al doilea vom vorbi despre impactul COVID-19 asupra lantului logistic al companiilor si principiile proiectarii arhitecturii unui Supply Chain rezilient

close-link
close-link
close-link
close-link